Viziunea apocaliptică nu e singura de luat în seamă când vine vorba de 666.
Practic, 666 e folosit drept un cod nu tocmai subtil, mai ales pentru literații din perioada redactării Noului Testament. Textul a fost scris inițial în greaca veche, care, după cum probabil știe toată lumea, folosea numere scrise ca litere. La fel stau lucrurile și în cazul ebraicii, cealaltă limbă principală de scriere a Bibliei. Prin urmare, fiecare cuvânt avea și o semnificație numerică.
În capitolul 13 din „Cartea Revelației", numărul este menționat astfel: „Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase." Potrivit celor de la Numberphile, aceasta e aproape o ghicitoare care te îndeamnă să afli semnificația numărului.
Semnificația reală a numărului 666
Cifrele 666 sunt scrise în ebraică, care oferă o semnificație și mai mare numerelor care simbolizează cuvinte și cuvintelor care simbolizează numere. Așadar, dacă traduci în cuvinte ebraice 666, obții Neron Kesar, adică scrierea numelui Nero Cezar, liderul Imperiului Roman din respectiva perioadă (13 octombrie 54 – 9 iunie 68).
Aparent, lucrurile stau la fel și în cazul scrierii alternative a numărului bestiei, care în mai multe texte biblice e 616. „Asta se adaugă la complexitatea ghicitorii și secretului. Nimeni nu vrea să scrie o carte în condițiile persecuțiilor imperiale, în care spune clar că rădăcina tuturor relelor e Nero Cezar", potrivit Numberphile.