Avionul decolase din Munchen şi urma să ajungă în Vancouver, însă călătoria a fost întreruptă de un pasager. Concret, în timpul zborului, la circa 11.500 de metri altitudine, bărbatul s-a ridicat de pe scaun şi a încercat să deschidă uşa din spate a aeronvei. Motivul? Voia să fumeze o ţigară, relatează The Independent.
Însoţitorii de zbor l-au îmobilizat, apoi echipajul de zbor a cerut permisiunea pentru o aterizare de urgenţă în Hamburg.
Pasagerul a fost preluat imediat, medicii stabilind ulterior că acesta suferă de tulburări psihice.
Din cauza acestui incident, zborul a avut o întârziere de circa trei ore.