Deși „căsătoria cu sine” ar putea părea un act de narcisism, pentru româncă acest eveniment a fost un pas important în acceptarea și iubirea de sine, relateazăa publicația germnă rbb24.de.
Potrivit propriilor mărturisiri, femeia a luat decizia de a face "marele pas" la scurt după ce s-a despărțit de partenerul ei.
Cu șase luni înainte viața ei arăta însă cu toul altfel. Românca fusese cerută în căsătorie. Ea se mutase chiar într-un apartament mai mare, iar cuplul se gândea chiar și la copii. Ceva nu a funcționat însă.
„Apoi am stat acolo cu o grămadă de bucăți sparte în mine și cu o altă mutare care se apropia. Și m-am gândit: Ok, se pare că nu mai am pe cine să mă bazez decât pe mine. Am fost pur și simplu devastată și apoi am decis că mă voi căsători oricum. Și mă voi căsători cu mine însămi”, a povestit femeia.
Ea și-a dorit ca evenimentul să fie o mare „sărbătoare a iubirii de sine”, la care să participe doar prietenii apropiați. Astfel că a închiriat un mic local în München, unde s-a dansat și, înainte de asta, a avut loc o mică ceremonie în care mireasa și-a spus „da” ei însăși.
”Pentru mine, această autocăsătorie a fost și despre a descoperi cine sunt de fapt”, a mai spus ea.