Multiplu campion de Formula 1, Lewis Hamilton, a lovit trei maşini la Monaco

Multiplu campion de Formula 1, Lewis Hamilton, a lovit trei maşini la Monaco
Autorităţile din Principatul Monaco au anunţat că maşina condusă de multiplul campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton a lovit trei autovehicule parcate, precizând totodată că pilotul echipei Mercedes AMG nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Hamilton locuieşte la Monaco şi a făcut public, pe contul său de Instagram, accidentul în care a fost implicat, unul fără victime. El a susţinut că a lovit doar o maşină parcată şi că accidentul a avut loc luni seară. Însă presa engleză a aflat că incidentul s-a produs marţi, spre dimineaţă, în jurul orei 3.30, scrie Mediafax.ro.
"Piciorul domnului Hamilton a alunecat pe pedalele de frână şi ambreiaj, iar maşina sa a lovit alte trei vehicule parcate. A fost testat pentru alcool, dar rezultatul a fost negativ", a declarat un purtător de cuvât al poliţiei din Principat, pentru The Telegraph.
Pilotul de la Mercedes, care şi-a asigurat de curând al treilea titlu mondial din carieră, a recunoscut că a provocat accidentul din cauza oboselii acumulate după o săptămână şi jumătate de petreceri. El a fost nevoit să plece în Brazilia, pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Sao Paulo, cu o zi întârziere faţă de programul prevăzut.
Citește și:
- 08:45 - La Materia che Vive: Viggo Tailoring Spring Summer 2026
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 17:42 - Horoscopul săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026. Zodiile care dau lovitura la final de aprilie: bani, iubire și răsturnări de situație
- 14:59 - Desert rapid cu pișcoturi, cremă de vanilie și glazură de ciocolată. Fără coacere, rapid și delicios
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














