A băut atât de mult lichid radioactiv încât i-a căzut maxilarul și „s-a dizolvat" pe interior
Cazul a dus la modificarea reglementarilor farmaceutice in Statele Unite
În urmă cu un secol, calmantele bazate pe radiu erau extrem de populare, pentru că aveau un efect garantat. După 100 de ani, știm că a fost una dintre cele mai proaste idei, dintr-o multitudine de motive, de la proprietățile sale radioactive până la capacitatea sa de a descompune celulele.
În America anilor '20 ai secolului trecut, Radithor, adică radiu dizolvat în apă și vândut pe post de tonic, era extrem de popular.
O vedetă a lumii mondene l-a promovat cu entuzism, folosindu-l pentru a-și vindeca brațul afectat de o căzătură din tren, scrie LadBible.
Crezând că i-a făcut bine, bărbatul a continuat să bea tonicul, ajungând să consume 3 sticle pe zi și asta timp de doi ani. Bârfele spun că efectul urmărit era cel de stimulent sexual, în condițiile în care Eben Byers trebuia să-și mențină renumele de crai.
În primii doi ani, Byers a fost mulțumit de efectele Radithorului, dar lucrurile aveau să se schimbe rapid. După ce s-a îmbolnăvit grav, a mărit doza de lichid toxic, fără să realizeze că acesta era cauza, nu leacul pentru problemele sale.
Eben Byers (GL Archive / Alamy Stock Photo)
Așa se face că a continuat să piardă în greutate, să aibă dureri insuportabile în maxilar și sinusuri inflamate. În cele din urmă, și-a pierdut dinții, iar oasele maxilarului au început să se dezintegreze.
Avocatul lui Byers a relatat că în ultima fază „abia putea să vorbească. Capul îi era învelit în bandaje. A suferit două operații și întregul maxilar superior, cu excepția a doi dinți, precum și cea mai mare parte a maxilarului inferior, i-au fost îndepărtate.
O publicație științifică serioasă a acelor vremuri a scris că în corpul lui Byers s-a descoperit „cea mai mare cantitate de radiu găsită vreodată la o ființă umană – suficient pentru a ucide trei bărbați”, iar nou înființata Agenție americană a Medicamentului FDA a eliminat radiul din lista componentelor medicamentoase.
Legenda spune că după 20 de ani, când trupul bărbatului a fost exhumat pentru noi cercetări, cadavrul era „încă fierbinte”.
Citește și:
- 08:45 - La Materia che Vive: Viggo Tailoring Spring Summer 2026
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 17:42 - Horoscopul săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026. Zodiile care dau lovitura la final de aprilie: bani, iubire și răsturnări de situație
- 14:59 - Desert rapid cu pișcoturi, cremă de vanilie și glazură de ciocolată. Fără coacere, rapid și delicios
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














