Avocatul care reprezintă familiile celor trei mineri a anunțat că a depus la dosar o cerere prin care rudele victimelor solicită, pentru traumele produse, despăguburi în valoare de 2,7 milioane de euro, fiind vizate în dosar părți civile, potrivit Europa FM.
Pe lângă cercetărille realizate de polițiștii din Gorj, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, a fost solicitată și o expertiză tehnică a autoutilitarei care s-a răsturnat.
Primele concluzii au arătat faptul că mașina cu care minerii au fost transportați în carieră a căzut în gol de la trei metri, a sărit din viteză, iar frânele nu au funcționat. Pe lângă decesul celor trei mineri, alți zece colegi ai lor au fost răniți.
Medicii legiști au constatat că moartea minerilor s-a produs prin asfixiere, după ce mai multe tuburi mari de oxigen au căzut peste ei.