Obiectul suspect descoperit în toaleta avionului, care a determinat echipajul să aterizeze de urgență în noaptea de sâmbătă spre duminică la Mombasa, în Kenya, este "un ansamblu compus din carton și un soi de cronometru", potrivit companiei Air France, și s-a dovedit a fi inofensiv.
Bărbatul a fost reținut de poliția de frontieră împreună cu soția sa la sosirea pe aeroportul Roissy luni dimineață. Această femeie și membri ai echipajului au fost audiați ca martori.
Potrivit echipajului, bărbatul reținut a făcut numeroase drumuri la toaletă în timpul zborului și era suspectat că a introdus elemente suspecte, potrivit unei surse din poliție.
Justiția franceză "își continuă ancheta" și "stadiul actual al investigațiilor nu mai justifică menținerea în arest preventiv" a polițistului în retragere, a informat parchetul competent.
Justiția franceză a deschis o anchetă pentru "obstrucționarea circulației în aeronavă și punerea în pericol a vieții altcuiva". În paralel, compania a depus o plângere împotriva unui autor necunoscut, evocând "un gest răuvoitor" sau "ceva care aduce a glumă proastă".
Franța este în alertă de securitate maximă după atentatele pariziene de la 13 noiembrie, revendicate de organizația jihadistă Statul Islamic (SI), care s-au soldat cu 130 de morți și sute de răniți.