"Biden a luat decizia sa. Un bunic disperat", a scris Medvedev pe o rețea de socializare virtuală despre preşedintele american în vârstă de 80 de ani, relatează France Presse citată de Agerpres.
"Dacă aş fi în locul Armatei americane, aş crea imediat o valiză falsă cu coduri nucleare false, pentru cazul în care el ar câştiga (alegerile), astfel încât să se evite consecinţe ireparabile", a completat fostul preşedinte rus, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei.
În urmă cu o lună, Medvedev susţinea că Biden se grăbeşte să intensifice ajutorul militar pentru Ucraina întrucât agenda sa ar pierde elan atât în SUA, cât şi în Occident.
Deja cel mai vârstnic preşedinte din istoria SUA, Joe Biden ar avea la finalul unui al doilea mandat 86 de ani. Examenele sale medicale din noiembrie 2021 şi februarie 2023 s-au încheiat cu concluzia că este "sănătos", dar momentele sale de confuzie ajută opoziţia republicană să-i pună la îndoială acuitatea mintală.
În pofida vârstei, Biden a arătat până în prezent o rezistenţă ieşită din comun, jonglând între crize internaţionale şi mari reforme interne.