Primul accident a avut loc la intersecția străzilor Ioan Plavoșin și Martir Cernăianu. Un șofer a uitat să acorde prioritate unui alt conducător auto. Cele două mașini s-au izbit puternic, iar pe lângă avariile serioase suferite de autoturisme, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autoturism pe strada Martir Cernăianu, iar la intersecția cu strada Ioan Plavoșin nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar condus de un bărbat de 45 de ani. În urma accidentului, a rezultat un rănit, șoferul din autoturismul care circula regulamentar. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Al doilea accident a avut loc aproape de centrul orașului. Un tânăr care venea din disrecția străzii Pestalozzi circula pe bulevardul Corneliu Coposu, în direcția Universității de Vest. Șoferul a pierdut controlul autoturismului și s-a izbit puternic de peretele pasajului Michelangelo, scrie realitateadetimis.net. Șoferul nu a fost rănit, însă mașina a fost avariată.