Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că PSD va rămâne consecvent și va vota în plenul reunit de marți al Parlamentului pentru creșterea pensiilor cu 40%, conform legii. Mâine urmează să fie dat votul decisiv pentru bugetul național.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului va avea loc marți, de la ora 13.00, iar pe ordinea de zi vor fi la vot proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară pentru acest an.
Comisiile reunite de buget au adoptat raport de admitere cu amendamente la inițiativele legislative.
Amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14% și rămâne forma în vigoare de creștere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii săptămâna trecută. Punctul de pensie era planificată să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menținută, cum e în prezent prevăzut de lege, la 1.775 lei. În plus, senatorii social-democrații au votat, luni, și pentru acordarea unui supliment de 500 de euro pentru profesori pe timp de epidemie COVID-19.
Premierul Ludovic Orban a precizat că vor avea loc negocieri în Legislativ, astfel încât rectificarea bugetară să fie retrimisă la comisii. În caz contrar, Guvernul va ataca la CCR proiectele de lege, a anunțat premierul, luni. Și liderul deputaților liberali, Alina Gorghiu a anunțat, luni, că „PNL nu va vota rectificarea în forma amendată de PSD și, cel mai probabil, aberația va fi contestată, de Guvern, la CCR”.
Marcel Ciolacu a transmis că social-democrații rămân „consecvenți! Mâine vom vota în Parlament creșterea pensiilor conform legii! Iohannis și Orban au umilit destul persoanele în vârstă! I-ați fugărit cu poliția și i-ați amendat în starea de urgență! I-ați ținut la cozi în fața spitalelor, fără acces la tratament! I-ați ținut fără medicamente esențiale, așa cum este Euthyrox, iar acum vă plângeți că se îmbolnăvesc! Nu le-ați dat nicio mască din cele promise, dar îi amendați dacă nu au!”, a scris Marcel Ciolacu, luni, pe Facebook.