Accident mortal în Suceava
Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit în urma unui accident rutier produs, sâmbătă dimineaţă, pe drumul european E85, pe raza localităţii Drăguşeni din judeţul Suceava, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, victimele, una de 38 de ani, iar cea de-a doua de 55 de ani, se aflau într-un autoturism care a intrat într-un camion parcat în afara părţii carosabile.
"Cei doi ocupanţi ai autoturismului au rămas încarceraţi, unul dintre ei fiind inconştient. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă", au informat oficialii ISU Suceava.
După scoaterea victimelor din maşină, s-au efectuat manevre de resuscitate pentru unul dintre bărbaţi, însă, ulterior, s-a declarat decesul.
Accident grav în Argeș
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 65, în localitatea argeşeană Albota.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în accident au fost implicate două autoturisme.
La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri, două echipaje SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) şi prim ajutor calificat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş (SAJ).
"Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au identificat trei victime aflate în interiorul unuia dintre autoturisme, care nu se puteau evacua singure, fiind necesară efectuarea manevrelor de extragere ale acestora cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.
În urma evenimentului rutier, echipajul TIM a preluat o femeie găsită inconştienţă, în vârstă de aproximativ 25 de ani, care suferise multiple traumatisme. La spital au mai fost transportate două persoane, un bărbat de 37 de ani cu multiple traumatisme, dar conştient, precum şi o femeie de 46 de ani.