Ford a anunțat că va produce un al doilea model în uzina auto din Craiova, ceea ce presupune noi investiții, de 200 milioane Euro, precum și crearea a 1.500 noi locuri de muncă, scrie Realitateafinanciara.net.
Noul model se va adăuga producției actualei generații a SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport și motorului 1.0 EcoBoost, a anunțat Ford. Compania nu a precizat despre ce model este vorba, dar cel mai probabil va fi un crossover sau SUV, din moment ce compania pune accent puternic pe acest segment.
Odată cu noua investiție, suma totală investită din 2008 încoace ajunge la aproape 1,5 miliarde Euro. Cu noile locuri de muncă create – 1.500 – numărul total al angajaților va ajunge la 5.900 oameni.
„Investiția demonstrează încrederea companiei Ford în angajamentele asumate de Guvernul României pentru a îmbunătăți infrastructura", se arată într-un comunicat de presă al Ford România.
Uzina de Asamblare a Vehiculelor a trecut recent prin îmbunătățiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboți fiind instalați pentru a spori eficiența și calitatea în secțiile de Vopsitorie, Montaj General și Caroserie.
Deși numele și segmentul modelului care va completa astfel producția de la Craiova nu sunt cunoscute, presa de specialitate speculează că ar fi vorba de Ford Ka+.
După eliminarea din gamă a monovolumului B-Max din cauza vânzărilor slabe, singurele modele Ford de clasă mică au rămas bestseller-ul Fiesta, produs la fabrica din Koln și care e foarte puțin probabil să fie relocat, și modelul de buget KA+, care în acest moment este produs în India. Aducerea în România a lui KA+, pe un traseu India-România urmat anterior și de EcoSport, ar însemna că țara noastră ar produce două dintre cele mai interesante modele de buget ale segmentului citadin european: Sandero și KA+.
Evident, există și posibilitatea producției unui model care în acest moment nu există în gama Ford, cum ar fi un crossover urban de buget, eventual bazat pe platforma anterioarei generații Fiesta, scrie Automarket.ro.