Numele lui Gheorghe Breaban nu mai spune multe acum, însă în 2004 era pe buzele tuturor după ce pusese mâna pe potul cel mare de la Loto, adică 1,5 milioane de euro, la pachet cu un BMW şi un apartament cu trei camere, în Bucureşti. Bărbatul, om simplu din comuna Vicovu de Jos (Suceava), pare că nu a lăsat banii să-i fure minţile, mai ales că existe atâtea de exemple de câştigători la Loterie care au căzut în decadenţă după ce s-au văzut cu foarte mulţi bani. Se vorbea chiar de un blestem al câştigătorilor la Loto, iar Breaban, de frică probabil, a decis să ajute cu bani la construcţia unei biserici, tot în Vicovu de Jos, pentru a fi ocrotit astfel de eventuale necazuri.
După câştigarea premiului cel mare, vicoveanul a cochetat o perioadă şi cu politica. El a fost timp de un mandat şi jumătate consilier local în comuna Vicovu de Jos, însă a renunţat la cariera politică deoarece ar fi intrat în incompatibilitate.
"Voi ziariştii, televiziunea, mi-aţi adus la poartă sute de oameni din toate colţurile ţării. Toţi vroiau bani, să îi ajut. Aş fi cheltuit banii în câteva zile astfel. Atâta doar ce-am ajutat pe părintele de la noi din comună, în rest n-am cheltuit nici cinci lei din ei", le spunea în urmă cu ceva ani Gheorghe Breabăn ziariştilor de la Monitorul de Suceava.
Bărbatul a investit mare parte din banii câştigaţi în agricultură, dar şi în construcţii.