"Pe lângă continuarea politicilor publice ale României în domeniul egalităţii de şanse şi prevenirii violenţei domestice şi corelarea acestora cu cele ale Uniunii Europene, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Consiliului Europei, actul normativ urmăreşte elaborarea unor proceduri specifice şi coerente de intervenţie pentru diferite categorii de specialişti, din mai multe domenii, dar şi formarea profesională continuă a acestora, în conformitate cu noile prevederi legale, astfel încât să se înregistreze rezultate reale", transmite Ministerul Muncii, printr-un comunicat de presă.
Astfel, în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pentru perioada 2018 – 2021, în domeniul Educaţiei, printre obiective se prevede creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu privire la prevederile legale din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor, explică sursa citată.
În ceea ce priveşte piaţa muncii, obiectivele sunt încurajarea antreprenorialului în rândul femeilor şi tinerilor proveniţi din medii defavorizate; îmbunătăţirea situaţiei femeilor pe piaţa Muncii şi concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată.
Alte prevederi se referă la creşterea nivelului de participare a femeilor la procesul de decizie şi la introducerea perspectivei de gen în politicile naţionale.
"În domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice pentru perioada 2018 – 2021, obiectivele vizate sunt:
1. Îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare a legislaţiei primare prin adoptarea legislaţiei secundare şi terţiare;
2. Dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor identificate şi care să asigure acces facil, asistenţă de calitate tuturor victimelor şi măsuri pentru agresori;
3. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale prin formarea şi pregătirea necesară şi adaptată pentru intervenţia diferitelor categorii de specialişti;
4. Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei domestice;
5. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei domestice;
6. Creşterea eficacităţii măsurilor de prevenire a violenţei domestice şi a recidivei acesteia;
7. Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului ”toleranţă zero” faţă de violenţa domestică;
8. Raportarea anuală a gradului de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice şi evaluarea finală a acestuia", se arată în comunicatul de presă.