Singur acasă. Cum arată astăzi casa unde s-a filmat celebra comedie

Singur acasă. Cum arată astăzi casa unde s-a filmat celebra comedie
Singur acasă. Este complet schimbată! Frumoasa casă cu decoruri de sărbătoare, în care s-a turnat filmul de mare succes „Singur acasă”, are un nou proprietar care a făcut numeroase modificări în interiorul acesteia.
Singur acasă. Cea mai frumoasă comedie de Crăciun din istorie, „Singur acasă”, încă adună în faţa televizoarelor toată suflarea în perioada Sărbătorilor de iarnă, la peste un sfert de secol de la lansare! Primul film din serie a împlinit 28 de ani, la 16 noiembrie.
Singur acasă. Pelicula a fost turnată în superba casă spaţioasă, pe care toată lumea o ştie, care se găseşte în Winnetka, suburbie a oraşului Chicago, statul Illinois, SUA, scrie click.ro.
Singur acasă. Vila situată pe strada Lincoln, la numărul 671, era deţinută la acea vreme de John şi Cynthia Abendshien, care au închiriat-o pentru filmări companiei de producţie cinematografică Hughes Entertainment. Ei au scos casa la vânzare în 2011, cu 2,4 milioane de dolari.
Singur acasă. Imobilul, cu o suprafaţă de 394 de metri pătraţi, care se află în apropiere de Lacul Michigan, s-a vândut însă cu numai 1,58 milioane de dolari. Noul proprietar nu vrea să-i fie cunoscut numele. Însă a acceptat să arate ce schimbări radicale a făcut în interior.
Cum arată actorul din "Singur acasă", la aproape 3 decenii de la filmările celebrului film?
Citește și:
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
- 23:13 - Netanyahu a ordonat un atac puternic al armatei israeliene împotriva Hezbollah în Liban, după ce gruparea a încălcat armistițiul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














