Pâinea și produsele de panificație fabricate și comercializate de către agenții economici din România nu reprezintă un vector de transmitere a coronavirsului, afirmă președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
„Nu trebuie să alarmăm populația și să transmitem informații false în ceea ce privește transmiterea virusului prin intermediul alimentelor, cu atât mai mult prin intermediul pâinii, un produs prezent pe masa oricărui român. Toate produsele de panificație se fabrică cu respectarea tuturor regulilor de siguranță alimentară, iar la comercializarea produselor de panificație ambalate sau neambalate se aplică măsuri suplimentare la locurile de vânzare, în sensul că vânzarea se realizează cu respectarea regulilor de igienă impuse", a precizat Aurel Popescu pentru Agerpres.
Este a treia reacție la studiul apărut în spațiul public potrivit căruia virusul SARS-CoV-2 s-ar putea transmite prin consumul de pâine neambalată. Este vorba despre un studiu realizat de cercetatorii din cadrul Universitatii Bucuresti, Institutul de Virusologie "Stefan S. Nicolau" si Institutul National de Boli Infectioase "Matei Bals". Cercetătorii au ajuns la concluzia că virusul SARS-CoV-2 rămâne ore bune detectabil pe pâinea neambalată, față de cea ambalată, care este total protejata in fata noului coronavirus.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) au transmis că până în prezent nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov 2 s-ar transmite prin consumul de alimente, respectiv prin pâine.
În acest context, ROMPAN solicită celor de la Universitatea din București care au prezentat astfel de informații să retragă ceea ce au comunicat în prezent și să precizeze că sunt niște rezultate parțiale, care nu sunt validate de către OMS sau de către EFSA.
"Deși rezultatele studiului au fost parțiale și nevalidate, acestea au fost făcute publice fără nici un fel de responsabilitate față de populație și față de întreaga industrie de panificație. Studii de acest gen trebuie să fie realizate de către specialiștii în domeniu, rezultatele să fie asumate, avizate și validate de către autoritățile competente. Simplul fapt că pe o suprafață de plastic poate să ajungă pe cale virală virusul Sars-Cov-2 nu este suficient ca acesta să se transmită, el trebuie să fie viabil și să aibă un anumit suport de multiplicare. Coronavirusurile nu se multiplică în alimente, ele au nevoie de o gazdă-animal sau de una umană pentru a se multiplica", a subliniat Popescu.
„Pâinea este un aliment de bază și este de neacceptat să fie pusă în contexte negative care produc neîncredere și panică în rândul populației. Eforturile care s-au făcut în domeniul alimentar, inclusiv în panificație, pentru garantarea siguranței, au fost uriașe și vor rămâne în continuare la același nivel - de la producători, până la comercianți. Respectarea măsurilor de igienă și siguranță alimentară atât în rândul producătorilor, al distribuitorilor, al vânzătorilor și al consumatorilor este principala cale de a reduce riscul de contaminare. Este de datoria noastră ca reprezentanți ai industriei de panificație din România să asiguram populația că astfel de zvonuri nu sunt adevărate", a subliniat președintele ROMPAN.
Tot sâmbătă a reacționat și directorul general al Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, care a afirmat, la rândul său, că nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente, iar rezultatele preliminare ale studiului prezentat de Universitatea din București contrazic declarațiile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA).
De asemenea, și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis sâmbătă într-un comunicat că nu există informații disponibile privind prezența și supraviețuirea pe alimente a virusului Sars-Cov 2, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor, COVID-19 fiind o boală respiratorie.