Patriarhul Daniel cere ajutorul financiar al credincioșilor pentru finalizarea lucrărilor Catedralei Naționale

Patriarhul Daniel cere ajutor financiar pentru finalizarea lucrărilor
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a îndemnat pe credincioși să sprijine financiar finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedrala Națională, potrivit Agerpres, care citează Agenția Basilica a Patriarhiei Române. Deși pictura a fost sfințită în forma realizată până în prezent, lucrările nu sunt încheiate.
„Mai sunt, însă, părți din Catedrală care au fost acoperite cu pânză, pe care era pictat provizoriu chipul sfinților sau reprezentări din Sinoadele Ecumenice (…) Mai sunt unele icoane de pictat în pronaos și, în mod special, trebuie pictați pereții Paraclisului Catedralei Naționale, care se află la demisolul lăcașului de cult (…) Mai sunt, de asemenea, câteva icoane de pictat cu chipul sfintelor femei românce care au fost canonizate anul trecut”, a afirmat Preafericitul, la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei, săvârșite la Catedrala Patriarhală.
Patriarhul a adresat apoi un apel direct pentru susținerea financiară a proiectului: „Vă rugăm ca, atunci când aveți posibilitate, dumneavoastră și prieteni și cunoștințe, rând pe rând, să îi îndemnați să ofere un ajutor financiar, după posibilități, pentru pictura Catedralei”, a spus el.
Lucrări tehnice încă nefinalizate
Potrivit reprezentanților Patriarhiei, pictura nu este singura etapă rămasă de finalizat. În interiorul Catedralei trebuie realizată instalația electrică de încălzire în pardoseală, precum și montarea pardoselii din marmură în naos, pronaos și foaier, în continuitate cu cea existentă în altar.
„Mai avem în toată catedrala, în tot naosul și pronaosul și foaierul, de făcut instalația electrică de încălzire în pardoseală și pardoseala finită, care și ea va fi din marmură, așa cum avem și pe solee și în Sfântul Altar. (…) Tot în catedrală mai avem de pictat o mare parte din pereții pronaosului și ai cafasului, unde cântă corul”, a explicat părintele Nicolae Crîngașu, coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Națională.
Citește și:
- 16:56 - Dragoș Pîslaru, despre legea salarizării: „Materialul apărut pe surse nu este un document oficial"
- 16:44 - Mai multe persoane s-au simțit rău la o piscină terapeutică din Eforie Nord. Două au fost transportate la spital
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














