Numărul insolvenților a crescut cu 19,95% față de primele 11 luni ale lui 2023, când au fost înregistrate 6.081 de firme și PFA-uri intrate în insolvență, arată datele de la ONRC, citate de Agerpres luni, 30 septembrie.
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2024, au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.334, număr în creştere cu 12,38% faţă de primele 11 luni din 2023.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 581 insolvenţe (plus 9,83%), Cluj – 507 (plus 41,23%), Timiş – 438 (plus 46%), Iaşi – 300 (plus 23,46%), Ilfov – 270 (plus 33%) şi Braşov – 250 (plus 66,67%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 28 (plus 33,33%), Harghita – 34 (plus 21,43%), Vaslui – 39 (minus 4,88%), Mehedinţi – 44 (plus 25,71%), Tulcea 51 (minus 25%) şi Botoşani – 53 (plus 70,97%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.909 (plus 17,12% comparativ cu primele 11 luni din 2023), construcţii – 1.504 (plus 24,5%), în industria prelucrătoare – 855 (plus 7,18%), transport şi depozitare – 774 (plus 21,7%) şi hoteluri şi restaurante – 559 (plus 22,86%).
În luna noiembrie 2024, s-au consemnat 621 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (140), Cluj (64), Bihor (41), Iaşi (28), Arad (24), Timiş şi Braşov (câte 21).