Microsoft va prezenta presei Windows 9, în cadrul unui eveniment programat pentru 30 septembrie. Noul Windows va sosi, astfel, la aproximativ doi ani după lansarea Windows 8, care a fost înlocuit între timp de versiunea 8.1, şi la cinci ani după Windows 7, scos în a doua jumătate a anului 2009. Windows 8 a fost cea mai curajoasă mutare a Microsoft din ultimii ani în zona sistemelor de operare pentru computere, aducând o interfaţă nouă.
Totuşi, dată fiind nemulţumirea utilizatorilor, a fost nevoie rapid de un update, 8.1, care să-i obişnuiască din nou cu vechile funcţii cunoscute din Windows. Acum, Microsoft va aduce Windows 9, şi, aşa cum puteţi vedea din imaginile de mai jos, a ţinut cont de părerea utilizatorilor.