Marea recalculare. Cine aduce acasă vestea pensionarilor. Anunțul ministrului Muncii

Marea recalculare. Cine aduce acasă vestea pensionarilor. Anunțul ministrului Muncii
Cum era de așteptat, Poșta Română rămâne, și de data aceasta, prietenul de nădejde al pensionarilor, și va livra acasă plicurile cu deciziile de recalculare.
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public.
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministra Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, conform comunicatului de presă al instituţiei.
Compania Naţională Poşta Româna S.A., în calitate de operator naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire naţională asigură în prezent transmiterea taloanelor de pensii şi plata în numerar pentru pensionari.
Citește și:
- 16:44 - Mai multe persoane s-au simțit rău la o piscină terapeutică din Eforie Nord. Două au fost transportate la spital
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














