„Românii vulnerabili vor primi un ajutor pentru plata unei părți a facturilor la energie (termică, gaz și electricitate), în perioada sezonului rece. Este vorba despre aproximativ 4 milioane de beneficiari, pentru care se va crea un program guvernamental prin care aceste ajutoare vor fi distribuite. Pentru finanțarea acestui nou program, Guvernul României va aloca până la 10% din fondurile europene destinate politicilor de coeziune, a anunțat PNL într-un comunicat de presă.
Comisia Europeană a aprobat această redirecționare de fonduri în urma negocierilor cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care a prezentat importanța combaterii sărăciei energetice din România. La discuții, ministrul a mai obținut prelungirea, pentru 2023, a Programului “Sprijin pentru România”, care constă în vouchere sociale de 250 lei, acordate la două luni persoanelor vulnerabile, pentru achiziția de alimente, se mai arată în mesajul PNL.
Ministrul Marcel Boloș a anunțat că în urma discuțiilor cu comisarul pentru Politică Regională, Elisa Ferreira, și directorul general adjunct ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Andriana Sukova, a fost obținută prelungirea programului guvernamental „Sprijin pentru România”.
„𝐒𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐥𝐞 𝐢𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐭𝐞
Nu voi înceta niciodată să fiu promotorul transformării României printr-un plan sănătos care să fie un adevărat accelerator spre dezvoltare.
Iar în acest sens, misiunea noastră își găsește fundamentul în proiecte de investiții masive pentru infrastructură. Este clar că ne-am angajat pe acest drum, iar banii europeni sunt combustibilul de care avem nevoie.
Cu toate acestea, suntem datori, la nivelul Guvernul României, să avem grijă la nevoile imediate ale cetățenilor. Iar principala este ca niciunul să nu se mai simtă vulnerabil în fața prețurilor.
Am plecat recent la Bruxelles cu o serie de obiective, printre care: să vedem cum putem continua să oferim din bani europeni voucherele sociale de 250 de lei pentru alimente și să fie agreată posibilitatea ca, tot din bani europeni, să suportăm o parte din costurile cu facturile pentru românii aflați în dificultate.
Au fost discuții foarte constructive, în cadrul cărora European Commission s-a arătat deschisă asupra solicitărilor noastre. Acum, lucrăm pentru a realiza cu celeritate mecanismul la nivel național. Voi reveni cu noi detalii zilele viitoare”, a anunțat Marcel Boloș.