Locatarii unui bloc din Suceava refuză expertiză seismologică de teamă să nu fie mutați

Blocul din Suceava este într-o stare avansată de degradare. Foto/Alina Iosif
Locatarii unui bloc din Suceava care s-ar putea prăbuși la un cutremur nu au permis autorităților să expertizeze clădirea de teamă să nu fie evacuați. Locatarii au blocat astfel reabilitarea întregului bloc, susține primarul.
Singurul bloc din municipiul Suceava care oficial este cu risc seismic 1 se află pe strada Mărășești. Este celebrul bloc de garsoniere cu băi comune 48 A, unde locuiesc oameni foarte săraci și cazuri sociale.
O parte din bloc a fost renoval în 2016, dar jumătate din el a rămas în paragină, iar cărămizile cad pur și simplu din pereții exteriori ai clădirii.
Peisajul este unul dezolant, mizerie în jurul blocului și pereți care stau să cadă. La un cutremur, cu siguranță ar fi probleme aici, dar locatarii spun că blocul este rezistent.
Cei 60 de locatari nu au permis intrarea în casele lor pentru o nouă expertiză de risc seismic, pe cheltuiala Primăriei Suceava.
Primarul Ion Lungu spune că acești locatari ar putea fi amendați, chiar dați în judecată și că s-au pierdut deja fondurile de expertiză.
Edilul a avut în vedere reabilitarea blocului, în primul rând refacerea fațadei și consolidarea structurii de rezistență, cu bani prin PNRR.
De partea cealaltă, locatarii sunt convinși că cei de la Primărie nu vor să îi ajute, ci să dărâme blocul și să îi mute, scrie adevarul.ro
Citește și:
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














