Acesta este cel de-al treilea Raport de Activitate Integrat al Grupului Coca-Cola HBC și conţine, pentru prima dată, atât informații detaliate despre diferite aspecte de business, cât și legate de guvernanță și dezvoltare durabilă, marcând totodată parteneriatele de succes ale companiei.
„Evoluția de succes a companiei Coca-Cola HBC este strâns legată de eforturile noastre de a contribui la bunăstarea consumatorilor și a societății în general. De peste 10 ani, am avut o abordare centrată pe derularea activităților noastre într-un mod responsabil şi sustenabil, asigurându-ne că prin valoarea adusă partenerilor noştri, le câștigăm încrederea. Această valoare este conturată din ce în ce mai mult şi de alți factori pe lângă performanțele financiare, cum sunt: responsabilitatea socială și cea față de mediu, reputația în comunitățile în care operăm, investițiile în dezvoltarea angajaților și a partenerilor noștri. Toate acestea contribuie la performanța afacerii noastre.”, a declarat Dimitris Lois, Chief Executive Officer Coca-Cola HBC AG.
Coca-Cola HBC își concentrează eforturile pentru a genera valoare prin rezultatele obținute la cel mai înalt nivel de calitate, eficență și grijă, în cele 28 de țări în care operează. În 2014, aceastea au inclus:
2 miliarde de navete de băuturi răcoritoare vândute
- peste 589 milioane de consumatori deserviți
- 2,1 milioane de clienți
- 36.362 locuri de muncă generate direct și peste 600.000 de oameni angajați în întregul lanț valoric
- 8,7 milioane de euro investiți în programe adresate comunității
- 31.296 de ore de voluntariat investite în inițiative sociale și de mediu
- Reducerea amprentei de apă la 18,4 miliarde de litri
- Reducerea amprentei de carbon la 718.766 de tone
- Recuperarea în proporție de 73% a ambalajelor puse în circulație
- Reciclarea în proporție de 91% a deșeurilor rezultate din activitatea noastră.
În 2014, inițiativele de dezvoltare durabilă ale companiei s-au concentrat pe trei arii cheie: a) promovarea unui stil de viață echilibrat, b) minimizarea impactului asupra mediului și c) implicarea în comunitățile locale.
În funcție de fiecare arie, menționăm următoarele inițiative:
a). Un stil de viață echilibrat
- 1,6 milioane de participanți activi în programe sportive
- Un portofoliu variat care oferă inclusiv băuturi cu un conținut scăzut de calorii sau fără calorii pe toate piețele, începând cu 2015
- Informarea consumatorilor, voluntar, cu privire la numarul de calorii prin etichetele ambalajelor
b). Minimizarea impactului asupra mediului
- Reducerea totalului emisiilor absolute de carbon cu 7,8%, în comparație cu anul 2013
- 5,8 milioane de euro investiți în proiecte dedicate reducerii consumului de apă în peste 20 de țări, economisind astfel peste 1,1 milioane de metri cubi de apă
- 8 fabrici de îmbuteliere care au primit certificarea cu Medalia de Aur European Water Stewardship
- 4,3 milioane de euro investiți în programe de reducere a consumului de energie, obținând o scădere de 300 milioane de megajouli.
c). Implicarea în comunitățile locale
- 8,7 milioane de euro (2,5% din profit, înainte de a fi impozitat) investiți în parteneriate comunitare și inițiative care vizează probleme sociale și de mediu
- 2,4 milioane de euro investiți în susținerea educației tinerilor pentru a crește șansele de angajare și pentru a încuraja dezvoltarea culturii anteprenoriale în rândul femeilor
- Susținerea comunităților prin peste 30.000 de ore de voluntariat, precum și prin donații financiare și în bunuri, în cazul dezastrelor naturale.
Coca-Cola HBC a devenit liderul global al industriei de băuturi răcoritoare în Indexul de Sustenabilitate Dow Jones World, precum și în Indexul Europe Sustainability, și este listată în Indexul FTSE4Good încă din 2001 – anul în care a fost înființat. De asemenea, compania a primit calificativul „A” din partea Carbon Disclosure Project (CDP) și un loc în Indexul Global Climate Performance Leadership.
Raportul „It’s Good to Share – Building Trust, Spreading Happiness” urmează modelul Consiliului Internațional de Raportare Integrată (IIRC) și respectă Inițiativa Globală de Raportare GRI 3.1. De asemenea, acest raport susține angajamentul Coca-Cola HBC de a comunica progresul, în baza celor 10 principii ale Acordului Global al Națiunilor Unite (UNGC), Mandatul UN CEO Privind Apa și Forumul de Business UN Grijă pentru Climat.
Informațiile despre mediu și cele din domeniul social incluse în Raport au fost verificate independent de către Denkstatt GmbH, inclusiv conținutul referitor la solicitările GRI și comunicările UNGC în desfășurare. Informațiile despre investițiile în comunitate au fost verificate de London Benchmarking Group.
Raportul Anual Integrat al Coca-Cola HBC pe anul 2014, „It’s Good to Share – Building Trust, Spreading Happiness”, poate fi descărcat accesând:
www.coca-colahellenic.com/investorrelations/annualreports
Despre Grupul Coca-Cola HBC Grupul Coca-Cola HBC este al doilea îmbuteliator ca mărime al companiei Coca-Cola din punct de vedere al volumului, având vânzări anuale de peste 2 miliarde de navete.Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operaţiuni în 28 de ţări, deservind o populaţie de peste 585 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, sport, energizante, ceaiuri şi cafea.
Coca-Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa şi pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis, desfăşurându-şi activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze şi să menţină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor locale. Coca-Cola HBC AG este listată la Bursa de Valori din Londra și la Bursa de Valori din Atena. Coca-Cola HBC este inclusă în indicii Dow Jones Sustainability şi FTSE4Good. Pentru mai multe informaţii vă invităm să accesați site-ul www.coca-colahellenic.com
În România, ca în toate țările în care își desfășoară activitatea, Coca-Cola deține și funcționează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii și distribuției produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company) și Coca-Cola HBC Romania (care îmbuteliază și distribuie produsele Coca-Cola sub licența The Coca-Cola Company în România).
Despre Indexul Dow Jones Sustainability
Indexul DJS a fost înființat în 1999 și a reprezentat primul punct de referință în privința sustenabilității la nivel mondial. Indicele este oferit în colaborare de către RobecoSAM și S&P Dow Jones. Grupul monitorizează performanța pe bursa de valori a celor mai importante companii din lume, după criterii economice, sociale și de mediu. Indicele are rol de punct de referință pentru investitorii care integrează aspectele de sustenabilitate în portofoliul lor și furnizează o platformă interactivă eficace pentru companiile care vor să adopte cele mai bune practici privind sustenabilitatea. În urma evaluării mai multor situații generale și specifice industriei, numai top 10% companii sunt incluse în Index. Pentru mai multe informații vizitați http://www.sustainability-indices.com/
Despre CDP
CDP este o organizație internațională, non-profit, ce oferă companiilor și orașelor singurul sistem global de măsurare, informare, gestionare și distribuire a informațiilor esențiale despre mediu. CDP colaborează cu forțele din piață, printre care se numără 767 de investitori instituționali cu active în valoare de 92 de trilioane de dolari, pentru a motiva companiile să ofere informații despre impactul lor asupra mediului și resurselor naturale și să ia măsuri pentru a-l reduce. CDP deține în acest moment cea mai mare colecție globală de informații despre schimbările climatice de bază, precum și despre riscurile privind apa și pădurile, și pune aceste date în centrul strategiei de business, investițiilor și politicii de luare a deciziilor. Pentru mai multe informații vizitați www.cdp.net.