Ce trebuie să facă românii care încă nu au primit cardurile sociale

Foto arhivă
Există situații în care, chiar dacă se încadrează în cerințele legale, unii români nu au primit cardurile sau nu le-au fost încărcare cu sumele cuvenite.
Vouchere sociale 2024. Programul social „Sprijin pentru România” continuă și în 2024, în aceleași condiții. Concret, o dată la două luni, românii cu venituri reduse primesc câte 250 de lei pe cardurile sociale, bani cu care pot cumpăra alimente. Anul acesta, lunile în care banii intră pe card sunt: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie.
Există situații în care, chiar dacă se încadrează în cerințele legale, unii români nu au primit cardurile sau nu le-au fost încărcare cu sumele cuvenite. Potrivit autorităților cu competențe în domeniu, toți românii aflați în această situație sunt îndemnați să se adreseze Casei Teritoriale de Pensii sau Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială din județul de reședință.
Detaliile referitoare la criteriile de eligibilitate pentru vouchere sociale pentru produse alimentare și mese calde pot fi găsite în Art. 3 și 4 ale OUG nr.36/2022.
Începând de anul acesta, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 de lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 de lei, o dară la două luni. Anterior, au beneficiat de aceste vouchere persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 de lei. Majorarea plafonului a fost propusă MIPE, iar tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de două ori pe an, de pachete cu alimente.
Cine beneficiază de aceste vouchere
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














