În total, Klaus Iohannis a încasatr 181.944 de lei, adică 15.162 de lei pe lună, potrivit declarației de avere, datată 31 mai 2023, arată adevărul.ro.
Practic, media lunară a creșterii indemnizației sale a fost de 200 de lei, în condițiile în care în declarația de avere din 2022, președintele României menționa un venit anual de 179.507 lei.
Klaus Iohannis și-a rotunjit veniturile cu 5.934 de lei, bani reprezentând drepturi de autor de la Curtea Veche, pentru cărțile sale, în condițiile în care șeful statului are publicate trei cărți. Un plus la venituri a fost reprezentat de suma de 44.389 de lei din închiriere de imobile, cu circa 3.000 de lei mai mari față de cele din declarația de avere precedentă.
În declarația de avere figurează 3 case și 3 apartamente, precum și 200.000 de lei în cont. Practic, șeful statului a reușit să economisească într-un an doar 30.000 de lei. Președintele României nu are pe numele său niciun teren, dar nici vreun automobil sau obiecte de valoare.
Președintele a primit, anul trecut, 26 de cadouri, în valoare a 23.000 de lei, în diverse acțiuni de protocol. Cel mai scump, îl reprezintă un tablou de chihlimbar, în valoare de 5.565 lei, fiind urmat de o planșă print în valoare de 4.551 lei.
Klaus Iohannis a mai primit porțelanuri, un stilou roşu și tablouri, butoni din argint cu chihlimbar şi pietre.
Preşedintele nu va putea păstra toate obiectele primite, acestea rămânând în patrimoniul Administrației Prezidențiale.