Brăila, sub zăpadă. Primarul anunță amendarea firmei de deszăpezire

Brăila, sub zăpadă. Primarul anunță amendarea firmei de deszăpezire
Cele mai multe străzi din Brăila sunt sub zăpadă, iar primarul Marian Dragomir a anunțat că va amenda firma însărcinată cu deszăpezirea orașului, scrie Realitateadebraila.net.
În noaptea de luni spre marți a început să ningă din nou, iar o parte a străzilor din municipiul Brăila au rămas nedeszăpezite.
Primarul Marian Dragomir a anunțat că va amenda firma care trebuia să se ocupe de deszăpezire pe aceste zone.
”Azi SC BRAICATA va fi amendată pentru că nu a ieșit la deszăpezire și ieri nu a ridicat gunoiul. Această societate privată nu a onorat contractele având probleme financiare deși Primăria Municipiului Brăila este cu plata la zi a salubrizării și deszăpezirii. Această situație a condus la redirecționarea utilajelor și pe sectorul acesteia și la întârzieri în deszăpezire. Estimez că într-o perioadă scurta de timp vom reuși să scoatem străzile la negru”, a spus primarul Marian Dragomir.
În jurul orei 7.45 au apărut primele utilaje de deszăpezire și pe Calea Călărașilor, între Barieră și șoseaua de Centură.
Agricost a scos un tractoraș care a deszăpezit trotuarul din fața sediului, unde se află și una dintre cele mai aglomerate stații de autobuz.
Citește și:
- 19:37 - Reacția MAE, după ce a fost convocat la sediu Ambasadorul Federației Ruse la București
- 19:05 - Dan Dungaciu, verdictul momentului: „Hai să facem anticipate și vom avea o Românie guvernată stabil”
- 18:54 - Amenzi uriașe pentru șoferii care merg pe banda de autobuz. Haos total în traficul din Capitală, polițiștii intervin urgent
- 18:41 - Dan Dungaciu, dezvăluiri din interiorul crizei politice: „Au existat discuții ale membrilor AUR cu PSD-PNL-USR. Așteptăm moțiunea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













