Cel puţin 8 oameni au murit într-un atac sinucigaş asupra unui convoi guvernamental, în capitala Somaliei, lângă palatul prezidenţial. Atacul a fost revendicat de o grupare teroristă.
„Al Shabaab este în spatele atacului. Printre morţi se află un soldat, o mamă şi doi copii, Gruparea masacrează civilii”, a declarat reprezentantul poliţiei locale, conform Reuters.
Al Shabaab a revendicat atacul, gruparea dorind să preia puterea asupra guvenului şi să-şi impună propria interpretare a legii islamice, care se traduce prin bombardarea zonelor „neconvertite”.
Printre cei ucişi este şi Hibaq Abukar, o expertă pe drepturile omului şi drepturile femeilor. „Ea era una dintre stâlpii de bază în cabinetul premierului”, a spus reprezentantul guvernului, Mohamed Ibrahim Moalimuu.
Un martor a declarat că şapte maşini în care se aflau oameni au fost distruse de explozie.
Harakat al-Shabaab al-Mujahideen (Al Shabaab) este o grupare fundamentalistă teroristă, jihadistă, cu sediul în Yemen şi Africa de Est, care preferă bombardările şi atacurile sinucigaşe pentru a-şi face cunoscut programul şi rezistenţa în faţa puterilor occidentale. În 2009, liderul grupului a interzis programelor alimentare ale ONU să îi ajute pe somalezi, care sufereau de foame.