Lider în clasa antibioticelor naturale, echinacee tratează infecţii ale căilor urinare şi probleme ale pielii (cum e acneea), reduce efectele negative ale radioterapiei şi chimioterapiei şi ajută organismul să facă trecerea de la iarnă la primăvară.
Poate produce o alergie serioasă
Se întâmplă rar, dar se întâmplă: unele persoane au alergie la florile din familia asteracee, căreia îi aparţine şi echinacea, alături de crizanteme, margarete, gălbenele. Dacă ai strănutat în rafale după ce ai mirosit parfumul acestei flori, ştii deja că nu trebuie să începi o cură cu echinacea fără să te consulţi, mai întâi, cu medicul tău! Atenţionarea este valabilă şi pentru cei care suferă de astm. Pentru că reacţia organismului poate fi virulentă, mergând până la şoc anafilactic, scrie libertatea.ro.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă să se evite administrarea remediilor pe bază de echinacea (capsule, gelule, suc, infuzie, decoct etc.) şi în cazul maladiilor sistemice (SIDA, tuberculoză), şi al celor autoimune (scleroză în plăci, colagenoză, lupus, artrită). În cazul acestor tipuri de afecţiuni, organismul respinge propriile ţesuturi, considerându-le agresori; or, echinacea nu ar face decât să stimuleze această reacţie.
Riscuri în perioada sarcinii
Nu ar trebui să ia echinacea copiii care fac frecvent otite, pentru că riscul de recidivă a păcătoasei afecţiuni ar creşte.
Echinacea trebuie administrată cu prudenţă maximă şi sub supraveghere medicală şi în cazul femeilor însărcinate: studiile pe această temă se bat cap în cap, unele susţin că nu s-au constatat efecte nocive în astfel de situaţii; altele acuză un risc important de afectare a fătului în primul trimestru de sarcină. Şi, cum paza bună trece primejdia rea, este mai bine… să previi decât să ai ce trata.
Alte efecte nedorite
Administrarea remediilor din echinacea poate produce – deşi rareori – tulburări digestive, reacţii alergice, stări de greaţă, oboseală accentuată. 4 Dacă simţi mici pişcături pe vârful limbii, află că este efectul uşor anestezic al plantei în sine sau al alcoolului în care este dizolvată frecvent.
Pastile cu care nu face casă bună
În cazul bolilor autoimune (mai susamintite), dar şi în urma unei grefe sau a unui transplant de piele, pacienţilor le sunt administrate medicamente menite să suprime capacitatea de apărare naturală a organismului (pentru ca acesta să nu respingă transplantul). Or, echinacea ar zădărnici acest efort.