A ucis o persoană în direct pe facebook și caută alte victime! Poliția nu-l găsește

A ucis o persoană în direct pe facebook și caută alte victime! Poliția nu-l găsește
Un individ din oraşul american Cleveland a comis duminică o crimă pe care a transmis-o în direct pe Facebook, el anunţând apoi tot pe reţeaua de socializare că a mai ucis alte 15 persoane şi pleacă 'înarmat şi periculos' în căutarea unor alte victime.
Poliţia locală a confirmat crima transmisă pe Facebook, precum şi identitatea autorului, Steve Stephens, în vârstă de 37 de ani, dar deocamdată autorităţile nu au indicii despre celelalte asasinate pe care acesta afirmă că le-a comis. Poliţia a transmis un comunicat în care afirmă că faptele comise de acest individ 'nu au nici un sens' şi i-au cerut să se predea pentru că 'în mod evident are o problemă', arată Agerpres.
Înaintea acestei crime, Steve Stephens şi-a mărturisit tot pe Facebook dorinţa de a ucide şi sugera în mesaje că vinovată pentru starea în care se află este fosta sa iubită, al cărei nume ar fi Joy Lane.
Poliţia a confirmat de asemenea că el şi-a ales victima la întâmplare, un bătrân în vârstă de 74 de ani, care i-a ieşit în cale duminică după-amiază. Scena crimei a fost publicată de unele media online, înainte ca Facebook să o retragă.
În oraşul Cleveland (statul Ohio) a fost desfăşurat un amplu dispozitiv de securitate pentru capturarea acestui ucigaş, iar populaţia a fost avertizată că acesta într-adevăr este înarmat şi periculos.
Citește și:
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
- 23:13 - Netanyahu a ordonat un atac puternic al armatei israeliene împotriva Hezbollah în Liban, după ce gruparea a încălcat armistițiul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














