MENIU

Vremea vineri, sâmbătă și duminică. Ce temperaturi vom avea în fiecare regiune a țării

După câteva zile cu temperaturi de peste zero grade Celsius, vremea se răcește din nou în weekend, cu maxime negative în unele regiuni. Mercurul din termometre nu va urca mai sus de 2 grade Celsius în București,

VREMEA VINERI

Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general între -8 şi 2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, în general persistente, în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sudice şi centrale. Pe arii restrânse va ninge slab în Moldova şi posibil, seara, în nordul Dobrogei. Va fi ceaţă asociată cu chiciură mai ales în sud si în centru şi pe arii restrânse în restul ţării. Vântul va avea unele intensificări la munte, în special la altitudini mari şi pe arii restrânse şi în partea de răsărit, conform Realitatea TV.

În București, va fi ger dimineata, condiţii de ceata asociata cu chiciura si -12...-10 grade. Pe parcusrul zilei, cerul va avea înnorări, maxima se va situa în jurul valorii de -4 grade.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã, geroasã dimineaţa şi noaptea. La amiaza vor fi -1 grade la Paltinis, -5 la Predeal, -3 grade la Semenic, -5 la Sinaia 1500, 2 grade la Arieseni (soare) si -8 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali unde doar izolat va ninge slab. Vântul va avea unele intensificãri în special la altitudini mari. Pe vãi şi în depresiuni, izolat va fi ceaţã, asociatã cu depunere de chiciurã.

În reginile intracarpatice, vreme în general frumoasă dar rece, geroasă în prima parte a zilei. Dimineaţa mai ales în centrul ţării va fi ceaţă cu depunere de chiciură. La amiază, vor fi 0 grade la Timisoara si Arad, -2 grade la Baia Mare-3 la Cluj Napoca si Sibiu si -6 la Brasov.

În sud, înnorări temporare, ceaţă cu depunere de chiciură si izolat fulguieli. Şanse mai mari de soare, in Oltenia. După dimineata geroasă, maxime negative: -7...-8 grade in Lunca Dunarii, -3 Craiova si Buzau, 0 la Râmnicu Vilcea si Pitesti.

În Dobrogea, vreme în general închisă, spre seară se aşteaptă ninsori în nordul regiunii. Ger dimineata chiar si pe malul mării, la amiază valori termice negative: -3 grade la Tulcea si -4 la Constanta.

În Moldova, ger şi ceaţă dimineata, peste zi ninge slab pe arii restrinse iar la amiază vor fi -3...-2 grade in toata regiunea, cel mult -1 grad in Bacau si Piatra Neamt.

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sâmbătă, valorile termice se vor menţine mai coborâte decât în mod normal la această dată în regiunile sudice şi sud-estice, dar se vor apropia de mediile climatologice în restul ţării, iar ger va mai fi dimineaţa local în vestul, nord-vestul, centrul şi sudul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, la Timişoara si Reşiţa. În regiunile estice şi sud-estice, trecător şi izolat, va ninge slab. Va fi ceaţă asociată cu chiciură, dimineaţa, pe arii restrânse. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului.

În București, vom avea -8...-6 grade dimineaţa si 1...2 grade la amiază. Cerul va fi temporar noros.

VREMEA DUMINICĂ

Duminică, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată în regiunile sudice şi sud-estice. Dimineaţa, pe arii restrânse, mai ales în centru şi sud va fi ger.

Temperaturile maxime se vor încadra între -5...-4 grade în Oltenia şi 7 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief din sudul şi estul ţării, izolat vor fi condiţii de burniţă sau fulguieli iar dimineaţa va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar ceaţa se va semnala local în Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros ziua. Dimineaţa, se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură si vor fi -8...-6 grade, chiar -9 in zona preoreseneasca. Maxima zilei va fi in jur de 1 grad.

Mai multe articole despre:
meteo vremea