MENIU

Vremea se încălzește ușor. Ce temperaturi vor fi în weekend

Sâmbătă, deşi valorile termice vor fi în creştere uşoara faţă de vineri, vremea va fi încă geroasă. Duminică, cerul va fi variabil, dar la altitudini mai mici, în special în Carpaţii Orientali şi Meridionali, pe arii restrânse va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură şi trecător vom avea parte de fulguieli, conform Realitatea TV.

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sâmbătă, in cea mai mare parte a ţarii vremea va fi deosebit de rece, geroasa dimineaţa în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorari în zonele joase, unde pe spaţii restrânse va fi ceaţa cu depunere de chiciura, mai ales în primele ore. Vântul va sufla slab pâna la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 şi 2 grade.

In Bucuresti, dimineata, -11..-13. Pe parcusrul zilei vremea se va menţine rece. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab. Temperatura maxima va fi în jurul a -5 grade. Vântul va sufla în general slab si se va semnala ceaţa, ce poate persista.

VREMEA DUMINICĂ

Duminica, valorile termice vor fi putin mai ridicate decât în zilele precedente, devenind apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între –4 grade in sudul Olteniei si 4 grade in Dealurile de Vest, izolat si 5 grade. În regiunile extracarpatice va fi nebulozitate joasă, asociată trecător cu fulguieli, iar în restul ţării cerul va fi variabil. În zonele joase, dimineaţa, se va semnala ceaţă, care poate fi local persistentă. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului.

In Capitală, valorile termice vor fi mai ridicate decât în zilele precedente si apropiate de mediile multianuale. In jur de –10 grade dimineata, spre –12 grade in zona preoreseneasca si 0…1 grad la amiaza. Cerul va fi mai mult noros, iar trecător vor fi conditii de fulguială. Se va semnala ceaţă mai ales în timpul dimineţii.

VREMEA LUNI

Luni, valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor multianuale. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade la Craiova si Miercurea Ciuc si 6 grade la Resita. În regiunile extracarpatice va fi nebulozitate joasă în cea mai mare parte a intervalului, posibil fulguieli si local ceată ce poate fi persistentă. În restul tării, cerul va fi variabil mai mult senin, iar pe arii restrânse în zonele joase va fi ceată, în special dimineata. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane si în sudul Moldovei.

In București, cerul va fi temporar noros, dimineata va fi ceată, iar termometrele vor indica in jur de –6 grade. Vântul va sufla slab iar temperatura maximă va fi in jur de 1 grad.

Mai multe articole despre:
meteo vremea