MENIU

Vremea se schimbă radical. Prognoza meteo pentru sâmbătă, duminică și luni

Vremea se încălzește. Dacă sâmbătă temperaturile vor crește doar puțin față de zilele acestea, duminică și luni mercurul din termometre va ajunge iar la 20 de grade Celsius. 

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sâmbătă, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar valorile termice, deşi în uşoară creştere, se vor menţine sub cele normale pentru această perioadă, conform Realitatea TV.

Cerul va mai avea înnorări şi va ploua şi sub formă de aversă, local în regiunile centrale şi estice şi izolat în rest, iar în zona montană precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, cu peste 70...80 km/h, dar şi în restul ţării, cu viteze mai mari în Moldova şi Dobrogea, unde va depăşi temporar 55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 17 grade.

În București, dimineata 2...4 grade. Pe parcusrul zilei îndeosebi după-amiaza, vor fi condiţii pentru averse slabe şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade.

La munte, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va mai avea unele înnorari şi, mai ales ziua, local se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va continua sa prezinte intensificari cu viteze de peste 70...80 km/h. Tendinţa temperaturii va fi de uşoara creştere.

VREMEA DUMINICĂ

În duminica Floriilor, vremea va deveni predominant frumoasă, iar temperatura aerului va continua să crească până la valori normale pentru această dată.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în extremitatea estică și de sud-est, unde vor mai fi condiții de ploaie slabă. Vântul va mai avea unele intensificări ziua în Moldova, Dobrogea și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 19 grade. Dimineata, pe arii restrânse în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și izolat în rest va fi bruma, iar în zonele joase, ceață.

În București, vremea va fi predominant frumoasă. 2-4 grade dimineata si in jur de 16 grade la amiaza.

VREMEA LUNI

Luni, vremea va fi predominant insorita și va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse în general între 14 și 20 de grade. Vântul va avea trecător unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineata pe arii restrânse va fi brumă iar ln zonele joase de relief, izolat se va semnala ceață.

În Bucuresti, vremea va fi frumoasă. Temperatura aerului va avea valori normale pentru această perioadă; 2-4 grade dimineata, ceva mai putin in zona din jur si la amiaza, in jur de 18 grade.

Mai multe articole despre:
meteo vremea prognoză meteo