MENIU

Vremea 15 august. Încă o zi cu temperaturi de foc în mare parte din țară. Unde va fi cel mai cald astăzi

Vremea 15 august. Temperaturi de foc în mare parte din țară. Unde va fi cel mai cald astăzi/ Arhivă foto

Astazi, canicula și disconfortul termic accentuat vor persista în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia, iar în restul țării vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu disconfort termic în creștere. Temperaturile maxime se vor situa între 27...28 de grade pe litoral și 38...39 de grade în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei.

Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara în vest, nord-vest și centru, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice în zona montană și submontană. Punctiform vor fi posibile cantități de apă mai însemnate și grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-vest și sud-est, dar și de scurtă durată asociate ploilor

In Bucuresti, vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil ziua, dar va deveni mai mult senin seara și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35...37 de grade.

La munte, valorile termice vor fi în creștere ușoară comparativ cu ziua anterioară, astfel că vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când, îndeosebi în Carpații Occidentali și Meridionali, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Punctiform vor fi posibile cantități de apă mai însemnate și grindină. Noaptea cerul va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor.

La mare, vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 30 de grade. Temperatura apei mării va fi de 25...27 de grade. 

Mai multe articole despre:
vreme prognoza meteo prognoza anm temperaturi