MENIU

Vine iarna. Vremea se răcește semnificativ în toată țara. La ce să ne așteptăm în următoarele zile

Vremea de primăvară ia sfârșit. Începând din acest weekend, temperaturile vor scădea simțitor. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade Celsius. 

VREMEA JOI

Joi, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie, iar maximele se vor încadra între 2 şi 9 grade. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala mai ales ploi în regiunile sudice şi pe arii restrânse în restul teritoriului. La munte local vor fi precipitaţii mixte în prima parte a zilei, când vor fi condiţii de polei, apoi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-estul, estul ţării şi în zona montană, conform REALITATEA TV.

În București, vremea se va menţine închisă, iar valorile termice se vor situa în continuare peste cele normale în această perioadă din an. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade

La munte cerul va fi noros şi local se vor semnala precipitaţii slabe, mixte în prima parte a zilei când vor fi condiţii de polei, apoi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări. Valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ieri.


VREMEA VINERI

Vineri, valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 0…1 grad in depresiuni si in nordul Moldovei şi 8 grade frecvent in regiunile intracarpatice, izolat si 9 grade. Cerul va fi mai mult noros şi local vor fi precipitaţii slabe, mai ales în regiunile sudice, predominant sub formã de ploaie în prima parte a zilei, apoi şi sub formã de lapoviţã. Vor fi condiţii de polei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări în sud, în sud-est şi în zona montană.

În București, vremea se va răci. Dimineaţa, 2-3 grade si la amiază, 3-4 grade. Cerul va fi noros şi trecător vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie peste zi şi fulguieli către seara. Vântul va prezenta intensificări temporare.

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sâmbătă vremea se va răci în toată ţara, chiar accentuat în centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între –3…-2 grade in estul Transilvaniei si in nordul Moldovei şi 6 grade la Timisoara. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice şi va prezenta înnorări temporare în restul teritoriului. Se vor semnala precipitaţii pe arii restrânse, predominant sub formă de lapoviţă în sud, est şi centru şi mai ales ploi în rest. La munte va ninge. Vântul va avea intensificări în jumătatea sudică a ţării si în zonele montane, cu viteze mai mari în masivele sud-vestice spulberând trecător zăpada.

În Bucureşti, vremea va continua să se răcească faţă de vineri. –1…0 grade dimineaţa şi 0…1 grad la amiaza. Cerul va fi noros dar condiţiile pentru precipitaţii slabe vor fi reduse. Vântul va avea intensificări.

 

Mai multe articole despre:
iarnă meteo vremea