MENIU

Temperaturi de până la 32 de grade. Vremea pe 2 iunie, în toate regiunile ţării

Vremea se menține predominant frumoasă și caldă în toată țara. Norii apar după-amiaza şi seara când, pe arii restrânse la deal, la munte şi izolat în rest vor fi averse şi descărcări electrice. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime pornesc de la 24 de grade pe litoral şi se opresc la 31 - 32 de grade, prin Banat, Muntenia şi Moldova.

Și bucureștenii au parte de încă o zi caldă și însorită, cu 30...31 grade la amiază.

La munte vremea va fi în general frumoasă şi se menţine caldă, astfel că la amiază vor fi 22 de grade la Stâna de Vale și Predeal, 20 la Păltiniș, 19 la Sinaia, 18 la Semenic și 14 sus pe Vf. Toaca. Norii se înmulțesc după-amiaza şi seara, când pe arii restrânse, vor fi averse cu tunete și fulgere. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Și pe litoral, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla cel mult moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar în apă vor fi între 18 şi 20 grade.

În regiunile intracarpatice vreme predominant frumoasă şi în continuare caldă. Maximele mai cresc și se vor atinge 26…27 de grade chiar și în depresiuni, iar la Timișoara, Arad și Oradea vor fi 30 de grade. Doar în partea a doua a zilei, la deal și la munte sunt așteptate unele înnorări și averse cu descărcări electrice, poate și grindina.

Tot cald și soare din belșug și în sud. După-amiaza şi seara, pe arii restrânse, cel mai probabil  la deal şi la munte, pot fi averse și descărcări electrice. Maximele se vor situa predominant în jurul valorii de 30…31 de grade.

Vreme caldă și în general frumoasă și în Dobrogea. Maxime de 24…26 de grade  pe litoral, iar în partea continentală în jur de 30 de grade. Cald și în Moldova, în special în sud și centru, unde maximele ating 31 de grade. În nord și în subcarpați va fi puțin mai răcoare, 27…28 de grade, fiindcă norii se înmulțesc după-amiază și sunt și șanse pentru averse.