Vești bune de la METEO! PROGNOZA METEO pe trei zile
Vremea se va încălzi semnificativ în toată ţara, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16...18 grade pe litoral şi 23....24 de grade, local, în zonele de câmpie şi de podiş. Cerul va fi variabil, iar ploile slabe, de scurtă durată, mai cad doar izolat, mai ales la munte. Seara şi noaptea norii se adună temporar în Banat şi în Oltenia, unde sunt aşteptate noi averse însoţite de descărcări electrice. Vântul nu va trece de moderat.
BUCURESTI
Şi în Bucureşti vremea se încălzeşte. Va fi o zi frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat. În zori termometrele vor indica 6...8 grade, iar la amiază 23...24 de grade.
MUNTE
Şi la munte vremea se încălzeşte semnificativ, astfel încât la amiază vor fi 16 grade în Predeal, 14 la Păltiniş, 15 grade la Stâna de Vale şi 9 grade pe Vf. Toaca. Ziua este în general frumoasă, cu cer variabil şi doar izolat cad ploi slabe, de scurtă durată. Noaptea se înnorează tot mai mult în Munţii Banatului şi în jumătatea vestică a Carpaţilor Meridionali, unde vor fi averse însoţite de descărcări electrice.
REGIUNI
Zi frumoasă în regiunile intracarpatice şi mai caldă decât ieri. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele de munte, iar spre seară şi în Banat, unde izolat vor fi ploi scurte. Maximele termice ajung la 23 de grade în Timişoara şi Oradea şi 21 de grade la Baia Mare, Sibiu şi Braşov.
În sud va fi o zi în general însorită şi cu temperaturi ce ajung la 20...21 de grade în dealurile subcarpatice şi 24 în Lunca Dunării, la Giurgiu. Ploi de scurtă durată sunt prognozate şi la deal şi la munte, dar spre seară şi noaptea, în Oltenia sunt posibile şi averse însemnate cantitativ.
În Dobrogea predomină momentele însorite, iar temperatura creşte mai mult ca ieri. Maximele ajung la 21...22 de grade la Tulcea şi Medgidia, dar în zona litorală, briza va limita creşterea de temperatură la 16...18 grade.
Vremea va fi frumoasă şi în Moldova, şi va continua să se încălzească. În condiţiile în care soarele domină întreaga zi, temperatura va creşte până la 22 de grade în Galaţi, Bacău şi Iaşi şi 20 de grade la Suceava.
VREMEA PE 2 ZILE
Marți, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Maximele termice vor fi cuprinse între 16...18 grade pe litoral şi în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 25 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu mai mulţi nori după-amiaza şi seara, când, în special la deal, la munte şi în nord-vestul ţării, vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
În Bucureşti şi marți, vremea va fi caldă, însorită, dar vor fi şi unele înnorări trecătoare şi condiţii de ploaie slabă. Maxima va fi de 24 de grade.
Miercuri, vreme caldă, cu valori maxime ale temperaturii cuprinse între 20 şi 26 de grade, uşor mai mici pe litoral. Ziua se anunţă în general însorită în cea mai mare parte a ţării, dar spre seară şi noptea instabilitatea atmosferică se accentuează treptat. În sudul şi în estul ţării şi la nivel local în restul regiunilor, vor fi averse, ploi de vară însoţite de fenomene electrice şi vânt şi cantităţi de apă însemnate.
Miercuri, în Bucureşti, vreme ca de vară. Astfel după soare din plin şi o temperatură ce va ajunge la 25 de grade, spre seară norii negri, cu dezvoltare verticală mare, aduc averse, descărcări electrice şi, posibil, intensificări ale vântului.