Prognoza meteo până vineri. Când se va răcori
Miercuri și joi vremea va rămâne caniculară, dar în câteva zone din țară vom avea parte de ploi abundente. Vineri, vremea va redeveni frumoasă, iar mercurul din termometre va urca până la 32 de grade Celsius, cu câteva grade mai puțin ca miercuri și joi.
VREMEA MIERCURI
Miercuri, în regiunile sud-vestice, sudice şi de sud-est, vremea se va menţine deosebit de caldă, local caniculară şi disconfort termic accentuat. În restul ţării, valorile termice vor fi mai scăzute decât cele de ieri, conform REALITATE TV.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 35 de grade, mai ridicate în Lunca Dunării, până în jurul valorii de 37 de grade. În jumătatea de nord a ţării, la deal şi la munte, vor fi înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse şi cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 35-45 l/mp şi va cădea grindină. În celelalte zone, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mai mici.
În București, dimineata 18...19 grade. Pe parcusrul zilei, o vreme caniculară cu disconfort termic accentuat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Indicele temperatura-umezeală se va situa, la amiază, peste pragul critic de 80 de unităţi. Spre seară vor fi condiţii de averse, descărcări electrice şi intensificări de vânt, de scurtă durată.
La munte, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi averse şi cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 35-45 l/mp şi va cădea grindină.
La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi normală termic. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 26 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.
VREMEA JOI
Joi, valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele de miercuri, în cea mai mare parte a țării. Cu toate acestea, în sud și în sud-est, va fi tot foarte cald și, local, disconfort termic.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 34 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni, dar și mai ridicate în Lunca Dunării. Mai ales după-amiaza, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, în regiunile nordice, centrale și de răsărit, zonele de deal și de munte și pe spații mai mici, în restul ţării.
Pe arii restrânse, vor fi căderi de grindină și cantități de apă mai însemnate, local peste 20 l/mp şi izolat 35-45 l/mp.
În București vom avea 19-20 de grade dimineaţa si o maximă de 32 de grade. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cel mai probabil spre seară.
VREMEA VINERI
Vineri, vremea va fi în general frumoasă. După-amiaza, în zona de munte, dar și în nordul, centrul și estul țării vor fi unele înnorări, însă doar izolat averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări, în prima parte a zilei, în est și în sud-est. Maximele vor fi cuprinse între 23 de grade la Suceava și 31-32 de grade in vestul si sudul Olteniei.
În Bucuresti, vremea va fi frumoasă. 17-19 grade dimineata si 28-29 la amiaza.