Prognoza meteo 2 iunie. Vreme instabilă și rece: vânt intens și ploi
Astăzi, în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în zonele de munte, vremea va fi rece şi în general închisă, cu ploi în general moderate cantitativ (15...20 l/mp).
În restul ţării, temperaturile vor fi în creştere uşoară, cerul va fi temporar noros şi, pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, temporar cu viteze, în general, de 45...55 km/h, iar în restul teritoriului va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade, local în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 23 de grade în vestul Olteniei. Dimineaţa, izolat se va semnala ceaţă.
In capitala, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări şi trecător va mai ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât în ziua precedentă, va fi de 18...20 de grade.
La munte, vremea va fi rece şi în general închisă, cu ploi în general moderate cantitativ (15...20 l/mp). La altitudini de peste 1800 m, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, temporar cu viteze, în general, de 45...55 km/h.
La mare, Vremea va fi în general instabilă si rece. Cerul va fi mai mult noros şi va contiua să plouă. Vântul va prezenta intensificări susţinute, cu rafale de 55 - 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi de 14...16 grade, iar cele minime de 10...12 grade.
Temperatura apei mării va fi de 17...19 grade.