MENIU

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Ce spun meteorologii?

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe următoarele 3 luni, astfel că de Crăciun și Revelion sunt șanse să avem zăpadă.

În luna noiembrie, temperaturile medii vor avea valori peste normalul climatologic în sud, sud-est și local în vest și apropiate de normal în celelalte regiuni. Temperatura medie a lunii va fi de 3.8 grade. 

Cantitățile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a tarii, exceptând areale restrânse din vest și sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale. Media precipitațiilor va fi de 41.5 l/mp. 

În luna decembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea, in general, valori apropiate de media multianuală. Media va fi de -0.8 grade.

Precipitațiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale, estice și sudestice și apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului. Media precipitațiilor va fi de 44.8 l/mp. 

În luna ianuarie 2018, temperatura medie lunară va avea valori sub media climatologică, local, în nordul și centrul țării și apropiate de normal în celelalte regiuni. Temperatura medie va fi de -2.1 grade.

Precipitațiile totale lunare vor avea o tendință spre excedent în regiunile centrale și local în cele vestice, iar în restul țării vor putea fi apropiate de mediile multianuale. Media precipitațiilor va fi de 33.6 l/mp.