MENIU

Fenomene extreme în România. AVERTISMENTUL specialiștilor: ce se întâmplă dacă un nor pâlnie ajunge la sol. Este GRAV!

Foto arhivă

Sunt noi avertismente din partea meteorologilor. În timp ce în est 4 județe sunt sub cod portocaliu de ploi abundente, vestul tării este sub cod galben de caniculă. Meteorologii spun că, în următoarea perioadă, vremea se menține instabilă, iar valul de căldură va cuprinde treptat întreaga țară.

Expertul climatolog Roxana Bojariu a declarat, pentru REALITATEA PLUS, că ne vom mai confrunta și în perioada următoare cu fenomene extreme precum furtunile violente care pot da naștere la norii pâlnie, formațiuni ce pot duce la crearea de adevărate tornade.

„Chiar dacă nu vor mai fi pe arii extinse, vom avea dese ploi scurte și violente de după amiază, ce vor fi însoție de acești nori pâlnie, pentru că solul este umed, iar asta va favoriza apariția acestor formațiuni noroase.

Vom avea temperaturi foarte ridicate, dispre vest vine acest val, care vor ajunge la valori caniculare, iar în a doua parte a săptămânii temperaturile extreme vor cuprinde și estul țării. Potențialul ploilor de vară este destul de ridicat și nu sunt excluse fenomene extreme, cu preponderență în estul si sud-estul țării.

Ne putem aștepta la fenomene ample, dar nu neapărat tornade, ci mai degarbă apariția de nori-pâlnie, care înseamnă debutul unei tornadei. Este important de menționat că dacă acești nori pâlnie nu ajung pe sol, NU se formează tornade. Totuși, este bine ca atunci când vedem astfel de formațiuni pe cer să fim precauți”, a spus Roxana Bojariu.

Mai multe articole despre: