MENIU

Director din CE Oltenia: Nu este cărbune nici pentru două grupuri. Nu cred că există cărbune pentru trecerea iernii

Directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, din cadrul CE Oltenia, afirmă că nu este cărbune nici pentru funcționarea a două grupuri energetice. Grupurile termocentralelor din cadrul Complexului Oltenia funcționează de pe o zi pe alta, a avertizat aceasta.

Grupurile termocentralelor din cadrul Complexului Oltenia funcționează de pe o zi pe alta. Potrivit directorului SE Rovinari, Laurențiu Ciurel, în stocuri ar mai fi 10 și 15 mii de tone de cărbune, însă ar fi nevoie de 20 de mii pe zi pentru o funcționare optimă a grupurilor pe lignit.

 “Cu tot umflatul mușchilor și bătutul cu pumnul în piept cât de bine suntem pregătiți pentru iarnă, cred că mai avem, la ora asta, între 10 și 15 mii de tone de cărbune în depozite și noi consumăm 20 pe zi. Cam asta este perspectiva. Toată lumea speră să scadă consumul odată cu venirea sărbătorilor și să se încălzească vremea ca să nu fie probleme. Deci, asta e situația, la momentul ăsta. Există cărbune, dar în centralele care funcționează mai greu sau deloc, așa că n-am făcut nimic. Nu pot să cred că toată treaba asta vine din incompetență, e clar că se dorește, că oricât de incompetent ai fi, totuși, poți să-ți dai seama numai din ce am enunțat eu, consumăm 20 și mai avem 10, că nu trebuie să fii specialist să vezi. Cred că nu există cărbune pentru trecerea iernii cu cărbune. Poate au alte surse de care eu nu știu. Cine știe ce perpetuum mobile s-o fi inventat pe la Ministerul Energiei, habar n-am”, a precizat Laurențiu Ciurel, potrivit publicației As în Gorj.

Mai multe articole despre:
carbune criza CE oltentia vreme calda