MENIU

Anunț de la METEO: toamna își intră în drepturi. Cum va fi vremea luni, marți și miercuri

Vremea se răcește în toată țara. La începutul săptămânii temperaturile vor scădea întâi în vest, nord și centru, urmând ca de miercuri mercurul din termometre să coboare și în sudul țării. Tot miercuri așteptăm ploi în aproape toată țara.

VREMEA LUNI

Luni, în vestul, nordul și centrul țării valorile termice, în scădere accentuată, se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din an, în timp ce în restul ţării vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade izolat în Crișana și în Maramureș și 31...32 de grade în Muntenia, sudul Moldovei și vestul Dobrogei. Cerul va fi parțial noros în nord-vest și la munte și mai mult senin în celelalte zone. Vântul va avea unele intensificări pe creste, conform REALITATEA TV.

În București, dimineata vor fi 16...18 grade. Pe parcusrul zilei valorile termice vor marca o scădere ușoară față de ieri. Maxima zilei va fi în jur de 32 de grade la amiază.

VREMEA MARȚI

Marți, în nordul și nord-estul țării, precum și în zonele montane și submontane, local vor fi averse și descărcări electrice, condiții în care valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale datei. În restul ţării va predomina o vreme frumoasă și caldă.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19...20 de grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 32 de grade în sudul Munteniei, la Giurgiu. Local vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari în zona montană.

În București, vremea se va menține caldă. 16-18 grade dimineaţa şi în jur de 30 de grade la amiază. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în primele ore ale zilei când vor mai fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul zilei.

VREMEA MIERCURI

Miercuri, vremea va fi în general instabilă. Mai ales după-amiaza, cerul va avea înnorări temporar accentuate și, în majoritatea zonelor, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor fi local mai însemnate, cu probabilitate mai mare în jumătatea estică a țării.

Temperaturile maxime, în scădere față de marţi în vestul și nord-vestul teritoriului, se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest și 30 de grade în Bărăgan și Podișul Dobrogei.

În Bucureşti, vremea va deveni în general instabilă. Spre seară vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate. 16-18 grade dimineata. Temperatura maximă, în jurul valorii de 28 de grade.

În regiunile intracarpatice, vremea se va răci astfel că maximele se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din an. 24 de grade la Timişoara, 21 la Oradea, 22 la Baia Mare si Cluj Napoca si 24 la Sibiu si Brasov. Peste zi, soarele si norii isi vor împărti frăţeşte cerul.

În sud, soarele predomină. Şi aici se mai răceşte dar maximele tot trec de mediile climatologice: 29 de grade la Drobeta Turnu Severin şi Craiova, 31 la Ploiesti şi Buzău si 32 la Giurgiu si Calarasi.

Şi în Dobrogea vremea este însorită, 31 de grade la amiaza la Tulcea si 27 la Constanta, valorice caracterizeaza o vreme caldă pentru aceasta dată.

În Moldova, vremea este în general frumoasă dar şi aici maximele mai scad în special in partea de nord a regiunii: 23 de grade la Suceava, 28 la Iasi, 29 in Bacău si 31 la Focsani si Galati.*

 

Mai multe articole despre:
meteo vremea