MENIU

ANM prelungește codul portocaliu de caniculă. Un val de aer fierbinte cuprinde România - temperaturi de coșmar. HARTA 

ANM a prelungit, astăzi, avertizarea meteo cod galben și cod portocaliu de vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din an. În Capitală, sunt așteptate maxime de 34 de grade Celsius. După această săptămână, ploile își vor face simțită prezența. 

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 3 septembrie
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

În cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7...10 grade peste mediile multianuale). Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32...35 de grade.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 3 septembrie
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj

În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, se vor situa în jurul a 37 de grade, iar minimele vor fi de 18...20 de grade, valori ușor mai mari, în jurul a 23 de grade, urmând a se înregistra în Dealurile de Vest.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 4 septembrie
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

În nordul Crișanei, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și în jumătatea vestică a Munteniei valorile termice se vor menține deosebit de ridicate pentru această dată. Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32...35 de grade.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 4 septembrie
Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj

În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj canicula va persista, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35...37 de grade, iar minimele de 18...22 de grade.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

Mai multe articole despre:
meteo prognoza meteo meteo romania vremea romania