MENIU

Ziariştii audiaţi de Comisia de anchetă în cazul Udrea au indicat nereguli la contracte de publicitate ale MT

Foto: rtv

Ziariştii audiaţi marţi de Comisia de anchetă în cazul Ministerului Turismului au declarat că unele contracte ale MT s-ar fi derulat pe baza unor caiete de sarcini modificate şi că Ministerul nu a oferit, la timp, informaţiile solicitate.

Dan Constantin, redactorul şef la Jurnalul Naţional, a declarat în faţa Comisiei de anchetă că, pe parcursul investigaţiei jurnalistice, a identificat "o serie de inadvertenţe între declaraţiile publice ale ministrului Elena Udrea şi rezistenţa acesteia în a oferi precizări sau a răspunde la întrebările puse de redactori".

"Pe site-ul ministerului la anunţuri de achiziţii, contractele cu probleme- care vor face obiectul comisiei- au fost amânate de la publicare. Printr-o manevră puerilă a ministerului, ele au fost puse în ordinea lor firească, ca şi când ar fi fost postate la timp, însă au fost publicate mult după ce le-am solicitat noi", a explicat Constantin.

El  a dat exemple mai multe contracte încheiate de Minister începând cu luna martie, dar care nu ar fi fost făcute publice decât după 20 iulie. În plus, redactorul şef al Jurnalului Naţional a contrazis-o pe Elena Udrea, care afirmase că nu a fost plătit niciun contract de publicitate.

"Este fals, sunt cel puţin trei contracte de publicitate" a spus Constantin, arătând că este vorba despre Clir Media, Media Investment şi  DBV Media House. El a susţinut că şi aceste contracte, care au fost încheiate pe 1 şi 2 aprilie, au fost publicate pe site la 24 iulie.

"Este o transparenţă forţată" a conchis Constantin.

Ziaristul a criticat şi acţiunile de la Paris ale ministerului Turismului, pentru promovarea României, făcute cu ocazia Turneului Roland Garros, despre care a spus că ar intra în "zona penalului".

Potrivit acestuia, caietul de sarcini pentru acţiunea de la Paris ar fi fost postat pe site foarte tîrziu, iar onorariile pentru hostess-uri şi promoteri ar fi fost deja cunoscute organizatorilor înaintea deschiderii acestuia.

În plus, el a spus că, înainte de audieri, a primit o informaţie de la o Asociaţie de ecologişti care afirmă că herghelia de cai folosită în spotul difuzat la Eurosport pentru promovarea Deltei apare într-un reportaj al unor jurnalişti francezi despre nişte cai sălbatici infectaţi, ce nu pot fi capturaţi.

"Dacă se confirmă această informaţie va fi un bumerang împotriva imaginii României", a spus Constantin.

La rândul său, redactorul şef al Jurnalului Naţional, Victor Ciutacu, a susţinut în faţa Comisiei că ar putea exista un conflict de interese în privinţa parteneriatului strategic între ministerul Turismului şi BRD, în condiţiile în care Elena Udrea este creditor la această bancă privată şi, în plus, creditul a fost reeşalonat.

Potrivit lui Ciutacu, rescadenţarea creditului Elenei Udrea s-a făcut înainte de semnarea parteneriatului între minister şi bancă, însă ar fi fost recunoscut oficial de ministru după ce se derula deja contractul.

Directorul ziarului Gardianul, Alecu Racoviceanu, a susţinut că prin contractele de publicitate pentru promovarea României se desfăşoară o "afacere naţională".

Întrebat de deputatul PNL, Adriana Săftoiu, la ce anume se referă, Racoviceanu spus: "este o anchetă la care încă lucrăm şi este legată de toate numele de francezi, de firme franţuzeşti care apar în derularea acestui contract de publicitate internaţională".

Totodată, Racoviceanu a acuzat Ministerul Turismului că ar fi încălcat prevederile legale în ceea ce priveşte achiziţiile publice, modificând caietele de sarcini de două ori, astfel încât contractele să fie câştigate pentru posturile de televiziune Eurosport şi CNN.

Citeşte şi ministrul Turismului ar fi modificat în luna iunie planul de achiziţii elaborat în martie, eliminând din document capitolul destinat achiziţionării de perdele şi draperii

Comisie Udrea va sesiza premierul cu privire la unele decizii ilegale ale ANRMAP