MENIU

Zece persoane au murit şi 50 sunt în continuare dispărute după accidentul de la hidrocentrala din Rusia

Foto: Realitatea TV

Grav accident luni la cea mai mare hidrocentrală din Rusia. Cel puţin zece oameni au murit, zece au fost răniţi şi peste 50 sunt daţi dispăruţi, după ce una dintre sălile cu turbine a fost inundată.

Hidrocentrala, aflată în estul Siberiei, a fost complet oprită până când inginerii vor fi siguri că e din nou funcţională. Mai multe uzine metalurgice din regiune au fost forţate să lucreze pe avarie.

Reprezentanţii hidrocentralei au anunţat că pagubele sunt de miliarde de ruble şi că reparaţiile vor dura luni bune, poate chiar un an. Anchetatorii nu exclud varianta unei explozii care să fi distrus o parte din complex şi astfel să permită pătrunderea apei în sala turbinei.

Mai multe articole despre:
Rusia accident inundaţie hidrocentrală ruble