WWF a demarat un proiect din fonduri UE pentru conservarea a două specii de păsări de pe Dunăre
WWF România a început, în cadrul unui parteneriat public-privat, un proiect Life Nature de 1,3 milioane euro, ce are ca scop conservarea a două specii de păsări de pe Dunăre, raţa roşie şi cormoranul pitic, a declarat coordonatorul proiectului, Cristian Tetelea.
La nivel internaţional, ambele specii sunt ameninţate cu dispariţia, iar România găzduieşte cele mai multe exemplare de raţe roşii şi cormorani pitici din Europa.
În Delta Dunării, cele două specii sunt protejate, în schimb, populaţia de păsări răspândită de-a lungul Dunării, în România şi Bulgaria, este sub continuă ameninţare, ca urmare a activităţilor umane. De altfel, depozitarea deşeurilor de-a lungul apei, utilizarea excesivă a fertilizatorilor în pescării, practicarea unui turism la scară largă afectează calitatea habitatelor celor două specii.
Raţa roşie şi cormoranul pitic sunt considerate specii prioritare pentru obiectivele programului Life Nature al Uniunii Europene. Se estimează că mai puţin de 39.000 de perechi de raţe roşii şi mai puţin de 18.000 de cormorani pitici mai cuibăresc în Europa. Dintre acestea, aproape o treime trăiesc în România şi câteva sute în Bulgaria.