Wii Sports Resort, peste un milion de exemplare vândute în Europa
Wii Sports Resort, primul joc Nintendo care folosește accesoriul Wii MotionPlus, a înregistrat vânzări impresionante în întreaga Europă în prima lună de la lansare, cu peste un milion de exemplare vândute.
Jocul, care s-a vândut în peste un milion de exemplare și în SUA și în Japonia, te invită pe o insulă virtuală, iar jucătorii pot practica 12 sporturi din propria sufragerie. Fiecare sport este simulat cu precizie mulțumită accesoriului Wii MotionPlus, care la rândul său a înregistrat vânzări de aproape 950 de mii de exemplare în Europa.
Laurent Fischer, Managing Director, Marketing & PR al Nintendo of Europe, a declarat: „Vânzările excelente ale lui Wii SPORTS RESORT, combinate cu cele înregistrate de Wii MotionPlus, demonstrează că tot mai multe familii și toți mai mulți prieteni se joacă împreună pe Wii – ceea ce, pentru Nintendo, este unul dintre obiectivele principale.”
În Wii SPORTS RESORT, jucătorii pot practica tirul cu arcul (cu Nunchuck-ul consolei), sau scrimă (cu Wii Remote). Printre celelalte sporturi prezente în pachet se numără tenisul de masă, baschetul, golful, bowling, Frisbee®, ciclismul și canotajul. Wii SPORT RESORT oferă acces facil la toate aceste sporturi și ore întregi de distracție pentru toate categoriile de gameri.
Aflată în avangarda industriei de divertisment interactiv, compania Nintendo Co., Ltd., din Kyoto, Japonia, produce și comercializează hardware și software pentru sistemele sale Wii, Nintendo DS și Nintendo DSi.
De la lansarea din 1983 a Nintendo Entertainment System, Nintendo a vândut în întreaga lume mai mult de 3,1 miliarde de jocuri video și peste 526 de milioane de unități hardware hardware, printre care consolele actuale Wii, Nintendo DS și Nintendo DSi, precum și consolele Game Boy, Game Boy Advance, Super NES, Nintendo 64 și Nintendo GameCube. Compania a creat și adevărate simboluri ale industriei, care între timp au căpătat notorietate mondială: Mario, Donkey Kong, Metroid, Zelda și Pokémon. Nintendo of Europe, cu sediul în Grossostheim, Germany, a fost înființată în 1990 și conduce operațiunile Nintendo pe teritoriul Europei.