MENIU

Vladimir Putin a informat UE despre posibile perturbări în tranzitul gazului destinat Europei

Foto: timeinc.net

Premierul rus Vladimir Putin a avertizat duminică Uniunea Europeană în legătură cu riscurile unor perturbări în tranzitul gazului rusesc prin Ucraina, în cazul în care Kievul nu-şi achită factura, au anunţat agenţiile ruse, care citează serviciul său de presă.

Premierul Putin a vorbit la telefon cu omologul său suedez Fredrik Reinfeldt, preşedintele în exerciţiu al UE, căruia i-a atras atenţia asupra "semnalelor (trimise) Kievului, inclusiv pe canale oficiale, în legătură cu posibile probleme la plata livrărilor de gaz rusesc", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului rus.

În consecinţă, "ar putea interveni probleme la tranzitul pe teritoriul ucrainean al gazului rusesc destinat consumatorilor europeni", a adăugat oficialul.

Un purtător de cuvânt al Uniunii Europene, care a solicitat păstrarea anonimatului, declara sâmbătă că Rusia nu a avertizat pe canale oficiale Uniunea Europeană în legătură cu "potenţiale probleme" în livrările de gaz destinate Europei. Potrivit purtătorului de cuvânt, ameninţările lui Putin au legătură cu campania electorală în curs de desfăşurare în Ucraina. "Nu ne vom lăsa antrenaţi într-o campanie electorală şi nu cetăţenii europeni vor avea de suferit din cauza unui potenţial conflict între Rusia şi Ucraina pentru plata livrărilor de gaz destinate Europei", a declarat purtătorul de cuvânt european.

La începutul lunii ianuarie, europenii, inclusiv România, au avut de suportat o lungă întrerupere a livrărilor ruseşti, în mijlocul iernii, din cauza conflictului dintre Rusia şi Ucraina pe tema preţului gazelor.

Spectrul unui nou război al gazului între Ucraina şi Rusia planează de mai multe luni, Kievul trecând prin dificultăţi financiare care l-au împiedicat să-şi umple rezervoarele în perspectiva sezonului rece.


"Se pare că avem din nou probleme cu plăţile pentru livrările de energie către Ucraina", a declarat vineri premierul rus Vladimir Putin, după ce a discutat la telefon cu omologul său ucrainean, Iulia Timoşenko.

De această dată, Putin l-a acuzat pe preşedintele Viktor Iuşcenko de împiedicarea plăţilor, arătând că Ucraina dispune de fondurile necesare graţie creditului acordat în noiembrie de Fondul Monetar Internaţional. "Premierul ucrainean a spus că Iuşcenko pune piedici cooperării dintre Banca Centrală şi Guvernul ucrainean şi blochează transferul fondurilor", a declarat Putin.

Moscova este acuzată frecvent că influenţează rezultatul scrutinului din 17 ianuarie aţâţând-o pe Iulia Timoşenko împotriva preşedintelui Iuşcenko, ambii rivali în cursa pentru preşedinţia ucraineană.

Deocamdată, FMI a alocat Kievului trei tranşe în valoare de 10,6 miliarde de dolari dintr-un împrumut de 16,4 miliarde de dolari. La rândul său, Uniunea Europeană s-a declarat gata să acorde un ajutor de 500 de milioane de euro, deşi premierul Putin a spus, tot vineri, într-o reuniune a partidului său, că Bruxelles-ul nu mai are fonduri şi nu mai poate ajuta Kievul.

Pe de altă parte, Gazprom are o problemă cu clienţii europeni, pe care îi învinuieşte că nu au importat cantităţile de gaz prevăzute în contracte. Europenii trebuie să achiziţioneze atât gaz cât este prevăzut de contract, în ciuda scăderii consumului din cauza crizei economice, a avertizat luni Aleksandr Medvedev, vicepreşedintele grupului. Oficialul rus a făcut aluzie la faptul că în contracte sunt prevăzute amenzi în cazul nerespectării termenilor. Cotidianul The Wall Street Journal relata lunea trecută, citând o sursă apropiată Gazprom, că europenii datorează monopolului rus 2,5 miliarde de dolari reprezentând penalităţi pentru nerespectarea contractelor.

Rusia declarase anterior că nu va impune amenzi Ucrainei, care şi-a redus consumul de gaz rusesc din cauza crizei economice, iar clienţii europeni se aşteaptă la acelaşi tratament.

Pe de altă parte, Aleksandr Medvedev a anunţat că preţul gazului destinat europenilor va creşte de anul viitor cu 20 până la 30 de dolari mia de metri cubi. Gazprom prevede pentru anul viitor un preţ mediu de export de circa 280 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.

Orice tensiune între Kiev şi Moscova este o sursă de îngrijorare la Bruxelles, pentru că un sfert din gazul consumat în Uniunea Europeană provine din Rusia, iar 80% din această cantitate tranzitează Ucraina. Un summit UE-Rusia este prevăzut la 18 şi 19 noiembrie la Stockholm.