MENIU

Victor Becali: Aşteptăm un termen pentru recurs sâmbătă sau săptămâna viitoare

Foto: sptfm.ro
Victor Becali: Gigi nu se simte vinovat

Victor Becali a declarat vineri că procurorii nu au nicio probă în plus la dosar şi că aşteaptă ca judecătorii să se dea un termen pentru recurs sâmbătă sau săptămâna viitoare.

"Nu se aştepta la această situaţie pentru că nu se simte vinovat", a spus Victor Becali despre vărul său, Gigi Becali. 

Victor Becali a spus că nu sunt probe suficiente la dosar, ci "există doar nişte declaraţii ale celor doi care au furat maşina şi nişte înregistrări care îl disculpă pe Gigi", a explicat Victor Becali.

"Aşteptăm ca judecătorii să motiveze sentinţa şi să fie dat un termen pentru recurs, poate mâine sau luni", a conchis Victor Becali.

Gigi Becali a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, vineri, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, decizia fiind deja atacată de avocaţii acestuia la Tribunalul Bucureşti.

Totodată, alte patru persoane acuzate de săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilega au primit mandate de arestare. Acestea sunt Cătălin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu. Marius Geavela, a cincea persoană acuzată, nu a primit mandat, dar are interdicţie de a părăsi localitatea.