MENIU

Vicepreşedintele CMV: Proprietarii de câini nu pot fi obligaţi să-i sterilizeze

Foto: innovet.ro

Proprietarii de câini nu pot fi obligaţi să-i sterilizeze, aşa cum prevede un proiect de hotărâre al ediliilor bucureşteni, pentru că nu există prevederi legale în acest sens, a declarat, luni, în cadrul unei dezbateri publice, prim vicepreşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie.

Acesta a mai precizat că identificarea şi sterilizarea câinilor trebuie făcută doar de cabinetele medicale veterinare autorizate în acest sens, după cum prevede legea, ale cărei stipulări însă nu se regăsesc în proiectul de hotărâre al primăriei.

Hotărârea prin care proprietarii de câini ar putea fi obligaţi să-i înregistreze şi să-i sterilizeze prevede, printre altele, crearea unei baze de date, identificarea stăpânilor, obligativitatea ca aceştia să-şi sterilizeze câinii şi, în final, amendarea celor care nu se conformează.

Proiectul municipalităţii prevede că toţi bucureştenii vor fi obligaţi să-şi sterilizeze câinii şi pisicile şi să le implanteze microcip de identificare, iar nerespectarea acestor norme va fi sancţionată cu amendă de până la 700 de lei.

De asemenea, locuitorii Capitalei trebuie să-şi înregistreze câinii şi pisicile în vârstă de peste şase luni într-o bază unică de date a Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân, direcţie care va lua locul Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân şi va fi denumită ASAS.

Potrivit aceluiaşi proiect de hotărâre, pentru a deţine un animal de casă, bucureştenii vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii: indentificare prin microcip subcutanat, înregistrare în baza unică de date, existenţa unui carnet de sănătate şi sterilizarea oricăror animale cu vârsta de peste şase luni.

Proiectul, propus de Direcţia de Protecţie a Mediului şi Educaţie Eco-Civică din Primăria Capitalei, are ca obiect, potrivit iniţiatorilor, "deţinerea şi controlul reproducţiei câinilor şi pisicilor în Municipiul Bucureşti".

Conform datelor organizaţiilor neguvernamentale, în Bucureşti sunt peste 30.000 de câini fără stăpân, concentraţi în special în zona pieţelor şi a aglomerărilor de blocuri din cartiere. Zilnic, peste 100 de bucureşteni ajung la medic muşcaţi de câini, potrivit datelor statistice ale spitalelor din Capitală.

Conform unui sondaj Gallup Romania, 70% dintre bucureşteni se declară deranjaţi de prezenţa pe străzi a câinilor fără stăpân, iar aproape 90% dintre locuitorii Capitalei sunt de acord cu sterilizarea câinilor comunitari.
Mai multe articole despre:
proiect câini sterilizare